Cabinet medical

Cabinet Medical Școlar Nr.2 - Colegiul Național“Ana Aslan”

Cabinetul Medical are un program de funcționare ce acoperă întregul program școlar, astfel: Luni – Vineri: 07:30 -15:30

Asistent Medical: Albu Andreea

AlbuAndreea


Elevii Colegiului Național “Ana Aslan” beneficiază de asistență medicală încadrul cabinetului școlar, care este amplasat în incinta unității.
Cabinetul este mobilat și dotat conform standardelor în vigoare, cu tehnica medicală specifică și toate cele necesarea cordării unor consultații sau primuluia jutor, în caz de nevoie.
Activitatea cabinetului se efectuează de către personalul medical al școlii, cu următoarele scopuri:

- acordarea primului ajutor în caz de urgențe medicale;
- efectuarea tratamentelor ușoare în ambulatoriu;
- efectueaza triajul epidemiologic la toți elevii, după fiecare vacanță, dar și alte triaje,
atunci cand este necesar;
- efectuarea examenelor medicale de bilanț a stării de sănătate;
- urmărirea dezvoltării fizice a elevilor (somatometrie, somatoscopie, fiziometrie,
audiometrie);
- consemnarea în fișele medicale a rezultatelor datelor de somatometrie care seinterpretează pe baza standardelor naționale;
- consemnarea scutirilor medicale în registrul dedicat;
- dispensarizarea elevilor problemă, aflați în evidență specială;
- controlarea respectării condițiilor de igienă din spațiile de învățământ;
- derularea unor acțiuni de educație pentru sănătate în rândul elevilor.